Diversitate multiculturală. Viață. Culoare. Sunete. Ritm!

Diversitate multiculturală. Viață. Culoare. Sunete. Ritm!

Scris de R.M. – CARANSEBEȘ – Toate acestea aduse de sute de copii în Parcul Teiuș miercuri, pentru câteva ore, prin festivalul organizat în cadrul proiectului „O șansă pentru comunitățile marginalizate din municipiul Caransebeș”. „Un proiect frumos, dar greu, o sărbătoare a copiilor. Activitățile au fost dintre cele mai frumoase, copiii au jucat fotbal, au făcut gogoși, au desenat pe asfalt, au asistat la teatru pentru copii, la dansuri moderne și populare, nu s-au plictisit”, a precizat primarul Felix Borcean, care s-a aflat în mijlocul celor mici.
 

dsc_9066.jpg

Image 1 of 208